Chiar acum, pe pagina de Facebook Susţine UNICEF are loc o competiţie la care sunteţi invitaţi să vă înscrieţi. Aveţi posibilitatea să câştigaţi unul din cele 5 tricouri cu semnătura lui Gheorghe Hagi! Gheorghe Hagi a semnat personal cele 5 tricouri special pentru susţinătorii UNICEF de pe Facebook. Aşadar, dacă doriţi să purtaţi în această primăvară un tricou cu semnătura lui, nu vă rămâne decât să ne împărtăşiti o situaţie concretă în care şcoala v-a ajutat şi v-a condus pe drumul cel bun.
Despre Hagi ştiţi cu siguranţă multe lucruri, toate de bine: jucător emblematic pentru fotbalul românesc, personalitate cunoscută internaţional, promotor al unor cauze nobile etc. Mai mult decât atât, ca ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF încă din 2008, Gheorghe Hagi reprezintă imaginea campaniei “Viitorul copiilor începe la şcoală”, o iniţiativă derulată împotriva abandonului şcolar din România.
Până în prezent, cu sprijinul susţinătorilor din mediul online, proiectul “Viitorul copiilor începe la şcoală” a reuşit să aducă laolaltă peste 49,000 de susţinători doar pe Facebook, precum şi donaţii reale pe site-ul www.sustineunicef.ro, donaţii care vor ajuta UNICEF să trimită sute de copii înapoi la şcoală. Participând la acest concurs ne ajuţi să răspândim mesajul UNICEF la cât mai mulţi oameni, şi să ajutăm, prin strângerea de donaţii venite din partea celor generoşi, copiii să se reîntoarcă la şcoală.
Aşteptăm, aşadar, mesajele voastre pe pagina Susţine UNICEF. Un juriu format din Edmond McLoughney – Reprezentantul UNICEF România, Cristina Bazavan, Bobby Voicu şi Cristian China-Birta vor aprecia cele mai reuşite 5 comentarii, iar UNICEF le va premia cu câte un tricou semnat de însuşi Gheorghe Hagi. Regulamentul oficial poate fi consultat aici.
Vă dorim multă baftă!



