UNICEF

Despre organizaţie

Reprezentanța UNICEF a fost înființată în România în anul 1991. De atunci aplicăm cele mai bune practici pentru a consolida sistemele și serviciile de sănătate, educație și protecția copilului și pentru a oferi familiilor cunoștințele necesare pentru a-și îngriji cât mai bine copiii și nepoții.

Funcționăm pe baza Convenției Drepturilor Copilului și ne străduim să instituim drepturile copiilor ca principii etice solide și standarde internaționale de comportament față de copii. Misiunea noastră este de a asigura protecție specială și suport copiilor defavorizați – victime ale războiului, dezastrelor, sărăciei extreme, tuturor formelor de violență și exploatare – precum și copiilor cu dizabilităţi.

Colaborăm cu o gamă largă de parteneri care include guvernul României, organizații non-guvernamentale, organizații ONU, donatori, copii și adolescenți pentru a ne asigura că toți copii își pot atinge potențialul maxim și că toate drepturile lor sunt respectate. Susținem programele de sănătate și nutriție, de educație de calitate, de protecție a copiilor față de violență, neglijare, exploare și HIV/SIDA.

Pentru mai multe detalii vizitați www.unicef.ro